Exilul este spațiul creat de fiecare dată când existența sinelui autentic era prea „periculoasă”.
E cel pe care îl alegem, conștient sau nu, atunci când renunțăm, bucată cu bucată, la cine suntem cu adevărat. Când învățăm să fim cuminți și complianți. Când ne construim apărări atât de solide, încât uităm că noi le-am construit. Uneori uităm și amintirile care nu au avut voie să existe, ca să putem trăi în „siguranță”.
Despre spectacol
Trei ore în care vezi cum fiecare generație își are încercările ei și cum, în ciuda formelor diferite, mecanismul e același: oamenii încep drumul vieții autentici, iar undeva pe drum aleg, sau sunt forțați să aleagă, altceva. Frica. Conformarea. Supraviețuirea. Pierderea Sinelui.
Ce m-a marcat cel mai tare a fost jocul actorilor, pe tot parcursul spectacolului. Al tuturor! Rar vezi asta. M-am bucurat să văd în sală mulți spectatori de vârsta a treia alături de tineri, care la final se îmbrățișau și își strângeau mâinile, cu ochii în lacrimi.
Nu moștenim doar trăsături. Moștenim și locurile interioare în care ai noștri nu au putut să rămână ei înșiși.
Spectacolul atinge ceva ce apare des și de care ne dăm seama târziu.
Camera de filmat
Camera de filmat a fost prezentă tot spectacolul. M-am întrebat de ce și am găsit mai multe răspunsuri. Uneori ne ascundem în spatele unui obiectiv ca să putem fi aproape fără să fim atinși, sau ca să nu ne doară. Și totuși rămânem cu nevoia aceasta simplă, de a lăsa ceva în urmă. De a fi fost. De a fi existat. De a fi lăsat o amprentă.
De ce îl recomand
Cred că merită văzut și revăzut. Sunt multe de spus și și mai multe de simțit.
Te invit să reflectezi: ce părți din tine ai lăsat în „exil”, ca să fii în siguranță? Dacă ai văzut spectacolul și vrei să-mi spui ce a rămas cu tine, scrie-mi prin formularul de contact.